Pentru o femeie matura si la "casa ei", o sarcina este de cele mai multe ori o veste buna. In multe cazuri cuplul incerca sa aiba copii, deci simptomele pe care le vom prezenta vor aduce bucurie.
Exista si cazurile triste in care adolescentele active sexual au gresit si astfel sunt puse in fata unei importante alegeri. Oricum ar fi aceasta, este bine sa stiti cat mai devreme care este situatia si speram ca aceste simptome, pe care le prezentam, va pot ajuta sa descoperiti repede o sarcina.
Intarzierea menstruatiei
Acesta ar fi poate cel mai important indiciu ca este ceva in neregula. Daca ai un ciclu regulat, iti va fi usor sa observi o intarziere de cateva zile. In cazul in care oricum sunt decalaje, poti aproxima data in care trebuia sa apara si apoi, dupa cateva zile iti vei da seama ca totusi este o intarziere anormala.
Morning sickness
.. sau mai pe limba noastra: greturi matinale. Daca dintr-o data esti prea sensibila la orice mancare si diminetile le petreci cu asemenea probleme, poate e momentul sa te intrebi de ce. Greturile si voma apar in mare parte dimineata, dar nu numai atunci.
Sani mariti (durerosi), cu mameloane mai colorate, moi si retrase
Acestea sunt o "colectie" de simptome legate de sanii tai, care si ei se modifica in cazul unei sarcini. In mod normal si menstra este precedata de anumite modificari de acest gen (sani durerosi si foarte sensibili), dar, daca sunt mai mari decat de obicei si durerosi, te poti gandi la o sarcina. In caz de sarcina mameloanele devin mai inchise la culoare. Daca sunt si moi inseamna ca sansele de a fi insarcinata cresc.
Ai pofte
Inca un mod usor de a te gandi la o sarcina este apetitul crescut, deosebit de starea ta normala. Este deja celebra imaginea femeii gravide, pofticioase si mereu flamande.
Aproape incontinenta urinara
Nici chiar asa, dar oricum in primele 6 luni de sarcina femeia tinde sa urineze frecvent. Este si acesta un posibil simptom.
Esti obosita mereu
Progesteronul pe care il secreti acum mai mult este de vina pentru faptul ca, oricat te-ai odihni, esti mereu rupta de oboseala. Ai crede ca este doar extenuare, dar, daca aceasta stare se mentine si dupa multa odihna si mai ai si simptomele anterior mentionate, ai putea sa te pregatesti cu trusoul pentru bebe.
Balonata si posibil constipata
Inca 2 simptome care, alaturi de celelalte, pot semnala prezenta unei sarcini. Pentru femeia gravida constipatia si balonarea sunt probleme frecvente.
Si mirosul este afectat
Femeia insarcinata devine atrasa de mirosuri care in mod normal nu i-ar placea (benzina de pilda) si nu mai suporta alte mirosuri pana atunci in regula.
Linia de sub ombilic se inchide la culoare si temperatura bazala creste
Daca tot am ajuns in zona aceea anatomica: intre zona pubiana si ombilic exista o linie, de obicei, numai usor mai inchisa decat pielea din zona. In cazul unei sarcini aceasta nuanta se inchide.
Inca un mod de a observa o sarcina este sa iti iei temperatura bazala .. in mod normal o temperatura mai mare este semn de ovulatie, dar si de posibila sarcina. Daca se mentine aceasta temperatura mai ridicata timp de aproape 3 saptamani, inseamna ca trebuie sa incepi sa cauti patut pentru copil.
Testul de sarcina
Daca doresti sa te linistesti sau sa afli ca esti insarcinata, ia un test de sarcina. Acesta se face dupa 1 saptamana de la data la care trebuia sa fie prezenta menstruatia. Nu totdeauna testul de rezultatul corect, dar procentajul de eroare nu este atat de mare incat sa nu il luam in considerare.
Confirmarea sarcinii insa vine de la medicul tau ginecolog. Daca observi ca mai multe dintre simptomele prezentate se potrivesc cazului tau, mergi la medic pentru un consult. Odata ce stii care esti situatia te poti pregati pentru acest mare pas din viata ta.